Ferrari-ul limuzină

Ferrariul-limuzină care are şase metri lungime şi în care încap opt persoane
 
Un şofer a făcut senzaţie pe o stradă londoneză. Pentru că nu avea suficient spaţiu unde să parcheze, bărbatul şi-a lăsat bolidul de lux, marca Ferrari, în faţa celebrului magazin Harrods din Londra. Trecătorii au fost pur şi simplu impresionaţi de lungimea limuzinei, care a fost lăsat în faţa clădirii cât şoferul şi un prieten de-al său şi-au făcut cumpărăturile, informează Daily Mail.
 

Bolidul de şase metri lungime are 400 de cai putere poate atinge o viteză maximă de 267 de kilometri pe oră. În ciuda lungimii sale, greutatea acestuia e relativ mică, exemplarul cântărind cu doar 150 de kilograme în plus faţă de un Ferrari obişnuit.
 
Jurnaliştii englezi cred că maşina nu ar fi deţininută de bărbatul care o conducea, ci de o companie de leasing, care a închiriat-o pentru un eveniment, mai ales că preţul acesteia se ridică la un sfert de milion de lire. Designul exemplarului produs de Ferrari a fost aschimbat şi “îmbunătăţit” de o firmă specializată, “Style Limousines”, deţinută de magnatul englez Dan Cawley. Practic, pentru obţinerea unei asemenea bijuterii pe patru roţi, un Ferrari 360 Modena a fost tăiat în două, după care a fost prelungit cu trei metri. Rezultatul a fost unul pe măsură: cea mai lungă şi cea mai rapidă limuzină din lume!
 
Maşinii i-au fost adăugate uşi culisante şi opt locuri din fibră de carbon, dotate cu centuri de siguranţă cu cinci puncte de prindere, pentru o mai mare siguranţă.
 

Leave a Reply

Vizualizari